Stilul arhitectural

 

Biserica de lemn din satul Viişoara Mare a fost ridicată din bârne lipite cu lut şi acoperită cu şindrilă. Exteriorul, căptuşit cu scândură, nu prezintă trăsături arhitecturale distincte şi nici elemente de decor spectaculoase. Pereţii de bârne sunt blăniţi cu scândură, atât în exterior, cât şi la interior, pentru o mai bună protecţie în timpul iernilor aprige. Practica blănirii pereţilor de bârne era des întâlnită în cazul acestor lăcaşuri din Moldova, în special în secolul al XIX-lea.

La interior, spaţiul este împărţit în altar, naos şi pronaos. Bisericuţa are şi un cafas minuscul, frumos decorat, element destul de rar întâlnit la bisericile de lemn.

                               Intervenţii şi reparaţii în decursul istoriei

De-a lungul timpului, bisericuţa a suferit mai multe intervenţii de refacere. Astfel, la 1801, construcţiei iniţiale i-a fost alipit un turn-clopotniţă din scândură. Apoi, în perioada 1890-1892, a fost reparată integral pe cheltuiala sătenilor, iar şindrila a fost înlocuită. O altă reparaţie generală este consemnată în registrele parohiei în dreptul anului 1924, când şindrila de pe acoperiş a fost din nou înlocuită, iar pereţii au fost întăriţi cu furci de stejar. Lucrarea a fost făcută de doi lemnari din sat, Ilie Amarandei şi Zamfir Sava Horodincu, cei care nouă ani mai târziu, în 1935, au dublat bolta din interior cu scândură şi au blănit pereţii.

     

  După această dată biserica a fost şi vopsită, atât la interior, cât şi la exterior, în această stare prezentându-se şi astăzi. De asemenea, în anul 1963, şindrila de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă zincată. Ultimele reparaţii au fost făcute după anul 2001, biserica fiind revopsită pe dinafară (2002), iar pridvorul întărit cu un stâlp de susţinere. „Din păcate structura este destul de şubredă. Pereţii se tot lasă; nu ştiu ce să le mai fac. E păcat de ea, dar nu avem posibilitatea să o refacem aşa cum ar trebui, mai ales că lemnul este foarte vechi şi foarte afectat de cari“, explică părintele Marius Condurache, paroh la Viişoara Mare din 2001. Lăcaşul serveşte astăzi comunităţii ca o capelă de cimitir, slujbele religioase fiind oficiate, de câţiva ani, în biserica nouă, de zid. Totuşi, o dată pe lună, aici se săvârşeşte Sfânta Liturghie. „Sincer să vă spun, pe mine tot bisericuţa asta mă atrage. Şi pe copiii mei la fel. Ei aici au crescut, eu aici am slujit prima dată. Pentru noi reprezintă un loc aparte“, spune parohul.

În prezent, deşi bisericuţa are o vechime considerabilă, nu este trecută pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani, nefiind încadrată nici măcar în categoria monumentelor de interes local.

                          Interiorul, un amestec de taină şi frumuseţe

Exteriorul, simplu şi modest, nu pare să atragă prea mult atenţia celor care vin să admire lăcaşul şi să cunoască măcar un crâmpei din trecutul acestui sat. Însă interiorul e cel care dă măsura grijii şi a dragostei celor ce-l vor fi ridicat. Catapeteasma este cea originală, icoanele fiind pictate pe muşama. Chipurile înnegrite ale sfinţilor abia se mai zăresc. Din păcate, suportul pe care a fost pictată nu pare să mai poată permite o restaurare a registrelor. „Potrivit datelor din monografia satului, catapeteasma a fost repictată în ulei, în 1893, de către Ioan Munteanu din Darabani“, explică parohul de la Viişoara. În naos există, de asemenea, patru picturi în ulei pe pânză, executate de pictorul Ioan Gherleţchi din Târgul Herţa, cel care a pictat şi icoanele împărăteşti ale bisericuţei de lemn din Suharău (jud. Botoşani).

În inventarul bisericii se păstrează o serie de cărţi vechi, precum şi Sfântul Aer, sub formă de pictură în ulei pe pânză, executat de ieromonahul Teodor, zugrav din Botoşani, la 1825.